UPDATE 15:34 Eusebiu Tudor va fi numit antrenor la Petrolul. Ultima oară la Al Shoalah FC, tehnicianul va avea ca obiectiv salvarea de la retrogradare.
UPDATE 13:16 Selymes este istorie pentru Petrolul. Clubul din Ploiești a anunțat pe site-ul oficial despărțirea de tehnican
Tibor Selymes este ca și concediat de la Petrolul. Patronul Dan Capră l-a anunțat aseară că nu va mai fi antrenorul echipei, locul său urmând să fie luat, cel mai probabil, de Eusebiu Tudor
Că a fost vorba de ghinion, de un lot realizat pe mare grabă, din cauza problemelor financiare, sau de implicarea patronului Dan Capră la echipă, Petrolul a avut rezultate sub așteptări. În acest moment, cu penalizarea de șase puncte primită în această vară, din cauza neîndeplinirii criteriilor financiare, Petrolul e pe ultimul loc în Liga 1, cu un singur punct! Jocul a fost destul de bun, pe alocuri, însă naivitatea din defensivă și unele decizii îndoielnice ale lui Tibor Selymes n-au permis mai mult. Iar patronul Dan Capră, proaspăt ieșit din închisoare, n-a mai rezistat! Luni seară, la două zile după eșecul cu Dinamo din etapa a opta, scor 0-2, Capră l-a anunțat pe Tibor Selymes că nu mai este antrenorul echipei!
În locul lui Selymes, cele mai mari șanse de a veni pe banca Petrolului le are Eusebiu Tudor! Până în acest moment, Tudor nu a mai antrenat în Liga 1, fiind principal la Sportul Studențesc, Chindia Târgoviște, Fortuna Poiana Câmpina, dar și în Arabia Saudită la Al Ettifaq și la Al Shojalah. Marele avantaj al lui Tudor este că pretențiile sale financiare nu sunt mari, iar acest lucru intră în proiectul Petrolului, care nu are fondurile necesare pentru a avea un lot puternic și a-și îndeplini, totodată, condițiile din planul de reorganizare.
Nici managerul sportiv Mihai Joița, omul care a reușit să creeze lotul Petrolului în doar trei săptămâni, nu va rămâne la Petrolul. El a semnat deja rezilierea contractului, astfel că echipa ploieșteană a rămas fără conducere tehnică în proporție de 100% în acest moment.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER